Inainte ca oameni sa inceapa sa poarte ceea ce noi numim pantaloni, toata lumea a purtat fuste intr-o singura forma, tunici, togi, sau kilturi. De ce nu? Fustele erau mult mai simple de croit si reprezentau o mana cereasca in zilele toride de vara – cel putin banuim. Dar apoi, datorita ascensiunii infanteriilor calare, pantaloni au devenit barbatesc uniforma a maselor masculine.
Femeile occidentale, intre timp, a continuat sa poarte fuste, si nu doar simplu materiale in jurul taliei. Vorbim de mai multe straturi, ansambluri, lungi pana la podea, grele sprijinite adesea si umflate cu ajutorul crinolinelor, jupoanelor, sau alte articole de imbracaminte ca fundatie.
In secolul al 19-lea, recunoscand nu numai disconfortul, ci si pericolele pentru sanatate si siguranta purtand fuste grele care au maturat gunoiul din strada, si au impiedicat mersul pe jos (in special pe scari) si a reprezentat si risc de incendiu, unii oameni liberali au inceput sa aduca noi interpretari feminitatii. In 1851, Amelia Bloomer a debutat-un ansamblu vestimentar lung pana la glezne – in esenta erau jupoane bifurcate – sub o rochie mai scurta. Mai tarziu, in 1881, Societatea a pledat ca femeile sa fie obligate sa poarte nu mai mult de 7 livre (3 kg) de lenjerie de corp, care, la momentul era o eliberare majora, avand in vedere ca roghiile putea sa cantereasca mai mult de 10 kg.
Pantaloni pentru femei au ajuns sa fie o piesa importanta in moda in mod serios in 1911, prin amabilitatea designerul francez Paul Poiret, care a facut mai devreme pentru unele femei pantalonii de tip harem, aceasta inventie a facut coperta Vogue in 1913. Si vorbind de Vogue, pantalonii largi au fost folositi din ce in ce mai mult in valuri de lucru obisnuit in paginile sale de la 1930 incoace, iar Marlene Dietrich si Katharine Hepburn au inceput sa le poarte chiar si pe ecran. Pentru femeia normala, la moda, pantalonii de dama au devenit o necesitate practica abia in 1939, dar si atunci erau priviti ciudata de catre comunitatile reliigioase sau chiar de partea masculina. Dar apoi al doilea razboi mondial a transformat ideea de feminism, intrucat acestea au inceput sa lucreze in fabrici, au inceput sa fie din ce n ce mai independente, drept pentru care pantalonii de dama au devenit din ce in ce mai folositi.
Apoi, au urmat anii 50 – un pivot al elegantei si stilului, drept pentru care femeile au inceput sa poarte din nou cu precadere fuste.
Prin subliniere, nu a fost decat pana la revolutia sexuala si al doilea val de feminism de la sfarsitul anilor 1960 si 1970 cand femeile au inceput sa poarte pantaloni de dama in masa si ori de cate ori au dorit – in cea mai mare parte. Nu a fost pana in 1993, de exemplu, cand senatorul Barbara Mikulski si Carol Moseley-Braun (prima femeie afro-americana aleasa pentru Senat) au fortat Senatul Statelor Unite sa ridice interdictia pe pantaloni doamnelor din Senat. Prin urmare, in timp ce adoptarea pantalonilor de dama nu a fost alimentata in mod direct de militarism asa cum a fost in cazul barbatilor, dreptul de a putea alege daca sa purtam fusta sau nu, a fost o lupta epica, in sine.
Leave a Reply